Anunțul Ministerului Educației Naționale pentru toți elevii. Când vor începe cursurile în anul școlar 2018-2019

Anunțul Ministerului Educației Naționale pentru toți elevii. Când vor începe cursurile în anul școlar 2018-2019
Publicat: 07/02/2018, 20:17

Decizia a fost luată în urma unei ședințe a Comisiei de Dialog Social (CDS) în cadrul căreia au fost dezbătute o serie de proiecte ce urmează a fi aprobate în perioada următoare, principalul subiect aflat pe ordinea de zi fiind draftul ordinului de ministru privind structura anului școlar 2018-2019.

„Ascultând argumentele tuturor părților, ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a decis ca, în anul școlar 2018-2019, cursurile să înceapă în data de 10 septembrie, iar vacanța de iarnă să fie de 3 săptămâni”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale, remis miercuri MEDIAFAX.

Pe agenda ședinței de miercuri au mai fost incluse, pentru informare, proiectul metodologiei și calendarului de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2018-2019 și proiectul de metodologie de acordare a gradației de merit.

Partenerii sociali ai MEN au fost invitați să transmită în decurs de o săptămână observații și propuneri pe marginea celor două documente. Acestea vor fi analizate în comisiile tehnice și, ulterior, în proxima ședință a Comisiei de Dialog Social. Punctele de vedere și sugestiile care se vor cristaliza în urma acestui demers consultativ vor putea fi incluse în variantele finale ale documentelor.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin...
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său,...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Ea este Monica, tânăra decedată în accidentul din Timiș. Fata și iubitul ei se îndreptau...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta...
Pleacă de la PRO TV după 30 de ani! A făcut-o când nimeni nu se...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×